Ministerul Justiției demarează în regim de urgență procedura de extrădare în cazul lui Radu Mazăre

Publicat: 10/05/2019, 15:03

„Confirm că astăzi, 10 mai, la ora 13:15, Ministerul Justiției a primit de la instanțele competente, respectiv Curtea de Apel București și ÎCCJ documentele prin care s-a constatat îndeplinirea condițiilor legale pentru a se solicita extrădarea lui Radu Ștefan Mazăre”, a declarat Ana Birchall, la sediul Ministerului Justiției.

Potrivit ministrului interimar al Justiției, cadrul legal care va fi aplicat este următorul: „Covenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, semnată la Palermo, în anul 2000, ratificată prin legea 365/2002. Convenția Națiunilor Unite împotriva corupției. (…) Republica Madagascar este parte la ambele convenții. În ceea ce privește cadrul legal intern, acesta este reprezentat de titlul 2 din legea 302 din 2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată cu modificările și completările ulterioare, colaborată cu dispozițiile Codului de Procedură Penală al României”.

„Am dispus ca în baza documentelor primite să înceapă la Ministerul Justiției în regim de urgență imediat procedurile și demersurile legale pentru formularea și trimiterea cererii de extrădare, totodată am decis mobilizarea tuturor resurselor de care dispune Ministerul pentru îndeplinirea formalităților legale”, a mai spus Birchall.

Radu Mazăre a fost capturat, săptămâna aceasta, de către autoritățile din Madagascar, el urmând să execute un mandat de arestare de 6 zile.

Fostul edil are de executat o condamnare definitivă: judecătorii instanței supreme l-au condamnat, în 8 februarie, la 9 ani de închisoare cu executare pe fostul primar al Constanței. Radu Mazăre a fost acuzat, alături de alți funcționari, de atribuirea nelegală a unor terenuri (plaje și faleze din Constanța), prejudiciul estimat de DNA ridicându-se la 114 milioane de euro. Decizia instanței a venit după nouă ani de procese și alte opt amânări consecutive de pronunțare a unei sentințe.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un stâlp de fier din India stă expus la ploi, vânt și umezeală de 1600...
DECLARAȚII EXCLUSIVE | Legătura neștiută dintre Bianca Drăgușanu și Florin Piersic 😲
FOTO. Ce frumoasă e cea mai rapidă femeie din România! Cum reacționează bărbații când o...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO Cum să irosești 3 milioane de dolari. Rușii au tras cu o rachetă Iskander...
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Duminica Tomii încheie Săptămâna Luminată. Tradiţii şi superstiții în prima duminică după Paşte
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Accident teribil la Brașov, între Voila și Făgăraș! Un șofer a murit pe loc după...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Mărturia şocantă a lui Stormy Daniels în procesul împotriva lui Trump nu schimbă opiniile susţinătorilor...
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Trebuie să primească BANII de la stat. Lege pentru proprietarii de TERENURI din România
Piața imobiliară. Locuințele, scumpe în toată țara. Când se pot ieftini
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică....
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Novak Djokovic, lovit cu o sticlă în cap după victoria de la Roma. Tenismenul s-a...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
În urmă cu 19 secole era inaugurată Columna lui Traian